Pentru ca ea si-a dizolvat iluziile si pentru ca eu nu pot sa mi gasesc spatiul vital fara sa ma simt atrasa de lucruri ce nu au sanse sa se implineasca ori sa dainuie.
Zorii civilizatiei au creionat un adevar irevocabil: imposibiliatea chiar si pentru un erou de a cuceri nemurirea, vesmant de stele cu care toti dorim sa ne acoperim pentru a nu ne cufunda in abisul uitarii.
Insa descoperim nemurirea fara sa constientizam caci, gandind prea mult viata, uitam sa o traim si sa percepem sferele luminoase ce ne-o confera intr-o clipa de eternitate.
Pentru ce o imploram, cand nu avem capacitatea sa o recunoastem? Pentru ce o visam?
“Visele sunt facute sa fie” mi-a marturisit ea in zorii vietii insa zbuciumul fiintei nu a lasat-o goala de ceva atat de sublim”inca mai visez”. La ce viseaza?
De fapt si ea doreste nemurirea clipei, nemurirea pe care o putem avea fiecare in visul lui insa suntem mult prea orbiti de lumina artificiala din jur pentru a o remarca.
Este o raza, un erou al timpurilor moderne intr-o lume atomica aproape perfecta, insa nu o realizeaza.
Prea multe ganduri, un fond al tristetii, aburii deziluziei o fac sa nu-si dea seama.
Este ea, un erou in cautarea nemuririi insa nu stie unde sa o cerceteze: in praf de stele, intr-un inger, in lume...
In ea gasesti contradictiile, haosul, valmasagul primordial, eternul cotidian.
Nu si-a baut cupa cu clipa de nemurire, cu visul cel mai de pret.
Este cine ma asteptam sa fie si totusi cine este?
Ea stie?Eu stiu?
Capricioasa, iubitoare de frumos, de culoarea rosie, insensibila la anumite elemente dupa cum insusi o recunoaste, realista sau un copil cu ochii mari ca abanosul in care gasesc atatea si a caror stralucire vibreaza caci ascunde iluzii de neconceput?
Raspunsul nu- l stie decat ea si il astept si eu… intr-o clipa de nemurire...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu